Mă bucur să vă fiu astăzi alături pentru a celebra centenarul Catedralei Armene din Bucureşti. Este un gest de păstrare a memoriei. Iar armenii din România şi de pretutindeni au fost şi au rămas o comunitate care ştie să îşi preţuiască şi să îşi cultive memoria comunitară.

Catedrala armeană de aici, din Bucureşti este un simbol al bogatei istorii a comunităţii armene în România, emblemă a spiritualităţii armene, a identităţii sale aparte, dar în acelaşi timp a contribuţiei pe care aceasta a avut-o şi o are în continuare la construirea binelui comun al societăţii româneşti. Şi aceasta este o particularitate a comunităţilor armene pe care o recunoaştem din istoria mai veche, ca şi din cea recentă: armenii, acolo unde se găsesc, poartă cu ei bogatul lor tezaur de spiritualitate, poartă cu sine pasiunea pentru frumos, şi pentru cultură, şi acţionând în baza acestora, ştiu să se implice în viaţa societăţii pentru a o face şi pe aceasta mai frumoasă şi mai bună.

 În septembrie 2001, când am avut bucuria şi onoarea să particip, la Erevan, la festivităţile prilejuite de împlinirea a 1700 de ani de la încreştinarea armenilor şi 10 ani de la proclamarea independenţei de stat a Armeniei spuneam că „Dacă există pe lume un popor care să împărtăşească, cu tot sufletul, sentimentele şi gândurile cu care armenii de pretutindeni sărbătoresc 1700 de ani de la declararea Creştinismului ca religie de stat în Armenia – iar cei din România şi împlinirea a şase secole de la întemeierea Episcopiei Armene din Moldova – acela este cu siguranţă poporul român”.

Oricine îşi aminteşte, de altfel, de istoria celor două popoare, armean şi român, mai ales în lumina cercetărilor marelui istoric Nicolae Iorga, ştie că ambele popoare au avut parte de încercări asemănătoare, confruntându-se cu uriaşe forţe care şi-au disputat stăpânirea asupra lor. Ambele s-au refugiat din calea greutăţilor istoriei în salvarea identităţii naţionale prin credinţă şi prin cultură. Comunităţile s-au reunit în jurul bisericilor, în care şi-au găsit adăpostul şi din care şi-au luat energia pentru a supravieţui, pentru a renaşte, pentru a-şi regăsi binemeritatul loc în societate şi în istorie.

Dacă vrem să percepem în adâncime paralelismul dintre români şi armeni, trebuie să privim  din perspectiva destinului lor creştin. Creştinismul a fost şi pentru armeni şi pentru români elementul hotărâtor în definirea identităţii etnice şi spirituale, punându-şi pecetea pe toată istoria lor.

Se vorbeşte mult astăzi pe de o parte, despre păstrarea şi asumarea identităţii, iar pe de altă parte de nevoia de a găsi noi răspunsuri la provocările societăţii.

Cred că una este legată de cealaltă, şi nu putem da răspunsuri convingătoare fără afirmarea unor identităţi puternice. O societate este puternică prin identitatea ei, prin valorile ei, prin convingerile pe care le împărtăşeşte şi le aduce în lume. Iar armenii, care sunt nu numai primul popor ce a devenit creştin în mod oficial, sunt şi primul popor creştin care a făcut din credinţă pivotul identităţii sale şi temeiul supravieţuirii. Amintirea permanentă a acestui lucru este necesară pentru a păstra şi a pune în valoare această identitate. Celebrarea prin concertul de ieri seara, prin slujba de astăzi, prin lansarea cărţii domnului Edvard Geamgocian despre Catedrala armeană, prin expoziţia impresionantă care o însoţeşte, au o valoare de mărturie în acest sens.

Din memoria trecutului, cu bucurii şi cu suferinţe, de care nici poporul român, nici poporul armean nu au fost scutite în istorie, din identitatea noastră, din valorile care ne leagă şi ne fac mai puternici ne tragem şi astăzi forţa de a merge mai departe ca persoane, ca societăţi şi ca popoare.

Vă mulţumesc pentru invitaţie şi vă felicit pentru organizarea acestui frumos eveniment.