Mai ales în acest an, în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri, s-a vorbit și se vorbește mult despre importanța conservării și a punerii în valoare a patrimoniului cultural românesc. Se vorbește însă mai puțin despre faptul că mare parte a acestui patrimoniu cultural este de sorginte religioasă și în principal creștină, astfel încât responsabilitatea pentru păstrarea și îmbogățirea acestui patrimoniu aparține nu doar instituțiilor statului român, ci și cultelor religioase și altor organizații ale societății civile. După cum am avut prilejul să o constatăm, de altfel, de mai multe ori în istoria recentă a României, succesul unor proiecte și evenimente de punere în valoare a patrimoniului național depinde de multe ori tocmai de cooperarea dintre instituțiile administrației publice, cele ale memoriei publice și organizațiile religioase și culturale. Rezultat al unor eforturi comune ale statului și ale cultelor religioase, astfel de proiecte pot juca uneori un rol extraordinar nu doar ca evenimente memoriale destinate publicului din țară, ci și ca elemente-cheie în arhitectura relațiilor diplomatice.

Un astfel de eveniment a fost organizarea la Vatican, în Salonul Sixtin al Bibliotecii Apostolice, a spectaculoasei expoziții „Monumenta Romaniae Vaticana”. Întemeiată pe cercetările de mulți ani ale profesorului Ion Dumitriu-Snagov, această expoziție, sinteză a mărturiilor istorice despre români în arhivele Vaticanului, a fost posibilă prin implicarea și colaborare a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, a Statului Vatican  și ale autorităților române (inclusiv cu participarea personală a Președintelui României).  Deschiderea oficială a expoziției, pe 19 ianuarie 1996, s-a bucurat de prezența Cardinalul Secretar de Stat Angelo Sodano și a corpului diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun. Păstrez de la acel moment, când am avut onoarea să prezint mesajul Președintelui României, amintirea unei emoții aparte: se petrecea atunci o recunoaștere publică a memoriei, a importanței românilor ca parte integrantă a construcției simbolice a identității și conștiinței românilor ca popor european. Expoziția de atunci, prin bogăția materialelor documentare, prin dimensiunea sa de prestigiu, prin succesul de care s-a bucurat, prin rezultatele sale remarcabile a rămas până astăzi un model în domeniul diplomației culturale românești.

Expoziția „Monumenta Romaniae Vaticana” a fost un moment important în relațiile dintre România și Vatican. Politica de apropiere cu Sfântul Scaun a culminat cu vizita Papei Ioan Paul al II-lea la București – prima vizită a unui Papă al Romei într-o țară majoritar ortodoxă. Întâlnire irenică între Occidentul și Răsăritul creștin, simbol al vocației de refacere a unității creștine și europene, acest moment a fost unul de mare emoție și de mare speranță. Fără îndoială, cei care am avut bucuria de a-l trăi nu-l vom uita niciodată.

Un eveniment de un nivel similar cu cel al expoziției din 1996 a fost organizarea, în 2004, a unei expoziții dedicate personalității lui Ștefan cel Mare și Sfânt, rod al colaborării dintre Statul Român, Biserica Ortodoxă și Statul Vatican. Aceasta cuprindea piese de mare valoare din patrimoniul românesc dar și corespondența dintre marele domnitor și Papa Sixt al IV-lea, care i se adresa acestuia cu apelativul de „atlet al lui Hristos”.

Am convingerea că astfel de evenimente prin care se face cunoscută istoria unei țări, bogăția și diversitatea patrimoniului ei spiritual-religios și cultural sunt extraordinar de importante: ele rămân cu noi, au rezultate durabile, concrete, vizibile. De aceea, atunci când Președintele Fundației Europene Nicolae Titulescu, domnul Adrian Năstase, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Ioan Robu au lansat propunerea de a reedita la București extraordinara experiență de la Vatican din 1996, pornind de la documentele expoziției de atunci, nu am avut nicio îndoială că o astfel de inițiativă era deosebit de oportună. Implicarea în acest proiect a Muzeului Național de Istorie a României, a domnului director general Ernest Oberländer a dus la clarificarea, îmbogățirea, lărgirea ideii inițiale, conturându-se astfel ideea unei expoziții care să pună în valoare, în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, bogăția și diversitatea patrimoniului religios și cultural românesc.

Astfel s-a născut expoziția Imago Romaniae – Terra Christiana, organizată de Muzeul Național de Istorie a României în cooperare cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de București, cu Secretariatul de Stat pentru Culte, cu Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi și Fundația „Nicolae Titulescu”. Această expoziție face, fără îndoială, cinste României, onorând contribuția cultelor religioase din România la edificarea conștiinței și a culturii naționale. De aceea, am convingerea că Secretariatul de Stat pentru Culte, sprijinind organizarea acestei expoziții și publicării acestui album-catalog, își face datoria de a pune în valoare patrimoniul spiritual-cultural românesc.

Îmi exprim speranța că această expoziție și albumul care o însoțește se vor bucura de succesul meritat, aducând în atenția și în memoria românilor mărturii substanțiale despre istoria și identitatea noastră, contribuind în modul cel mai fericit la cunoașterea și înțelegerea, în perspectivă istorică, a arhitecturii spirituale și culturale a României de astăzi. Am convingerea că, pentru vizitatorii de astăzi ai expoziției, pentru cititorii prezenți, aceste mărturii istorice nu și-au pierdut nici prospețimea, nici actualitatea, astfel încât expoziția Imago Romaniae – Terra christiana va reprezenta un prilej important pentru îmbogățirea și aprofundarea cunoștințelor despre istoria europeană a românilor și, mai ales, un prilej de îmbogățire sufletească pentru noi toți.