Secretariatul de Stat pentru Culte își reafirmă rolul în consolidarea parteneriatului dintre stat și cultele religioase din țara noastră, în spiritul libertății religioase și principiilor neutralității și autonomiei cultelor, conform articolului 29 alin. (5) din Constituția României. Ne delimităm în mod categoric de afirmațiile denigratoare pe care un funcționar public, angajat al instituției noastre, le-a avut în cadrul unor articole de presă și postări pe pagina personală de socializare. Chestiunile care privesc viața internă a unui cult religios, precum și relația dintre acesta și propriii angajați sunt în competența exclusivă a cultului, conform prevederilor Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.