Îmi face o deosebită plăcere să fiu alături de dumneavoastră la simpozionul dedicate împlinirii a unui secol de la naşterea pastorului Pavel Bochian, cel care a condus Cultul Penticostal din ţara noastră în perioada 1962-1990, ani dificili pentru exprimarea liberă a credinţei şi a identităţii religioase.

Aniversarea a 100 de ani de la naşterea lui Pavel Bochian se suprapune în mod fericit pentru aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, moment de sărbătoare şi reflecţie pentru întreaga ţară.

Născut în acelaşi an cu România Mare în comuna Mocrea din judeţul Arad, localitate în care convieţuiau în armonie greco-catolici, ortodocşi, luterani şi baptişi, Pavel Bochian a devenit membru al Bisericii Penticostale încă din anul 1930, când penticostalii din România erau în perioada de organizare teritorială. Cu un bagaj social amprentat de pluralism şi toleranţă religioasă, Pavel Bochian şi-a dedicat întreaga viaţă nu doar bunei organizări şi funcţionări a Cultului Penticostal, ci şi menţinerii unui climat de pace socială şi confesională între diferitele organizaţii religioase din ţara noastră.

E de datoria mea să recunosc faptul că nici perioada interbelică şi nici cea comunistă nu au fost perioade uşoare pentru penticostalii din ţara noastră. Adesea, statul supunea cultele religioase şi mai ales noile organizaţii religioase unui regim excesiv şi absurd de supraveghere şi control. Exercitarea liberă a credinţelor şi convingerilor religioase, în deplină consonanţă cu exigenţele democraţiei, a devenit o realitate în ţara noastră abia odată cu Revoluţia din decembrie 1989.

Tocmai de aceea, cultele religioase din ţara noastră au avut nevoie, mai ales în anii comunismului, de conducători consensuali, înzestraţi cu viziune pe termen lung, răbdători cu istoria, atenţi la semnele vremii şi plini de speranţă pentru viitor. Pavel Bochian, pe care am avut şansă să-l cunosc încă din anii 1980, a fost un astfel de lider providenţial, reuşind să ţină comunitatea unită şi s-o reprezinte în faţa autorităţilor statului cu diplomaţie şi tact.

Celebrarea memoriei lui Pavel Bochian şi în special a istoriei sale de lider al comunităţii penticostale este în fond o celebrare a pluralismului religios care caracterizează ţara noastră în special după Marea Unire şi consolidarea statului naţional unitar, sub dublul imperativ al democratizării şi al conştiinţei naţionale.

Pentru viaţa religioasă, Marea Unire a însemnat recunoaşterea oficială a mai multor credinţe şi organizaţii religioase, unele dintre acestea intrate în ţara noastră ca urmare a unirii Regatului României cu Basarabia, Bucovina, Banat şi Transilvania, altele însă – cum este cazul unor culte evanghelice – ca urmare a încurajării pluralismului religios imediat după Marea Unire.

România Mare a avut şansa să se nască de la bun început ca o ţară a pluralismului religios, recensământul populaţiei din anul 1930 înregistrând 13 culte religioase, dintre care două de tradiţie neo-protestantă sau evanghelică, Biserica Baptistă, respectiv Biserica Adventistă. Ulterior, începând cu anul 1950 şi Bisericii Penticostale i-a fost recunoscut statutul de cult religios. Pluralismul religios s-a constituit astfel ca o şansă şi o oportunitate în ceea ce priveşte construcţia democraţiei, a asumării libertăţii religioase şi de conştiinţă, a autonomiei cultelor şi mai ales ca instrument al consolidării binelui comun prin parteneriatul dintre stat şi culte.

Astăzi, preţuim libertatea religioasă și libertatea de conștiință ca valori centrale ale oricărui regim democratic. Dreptul fundamental al fiecărui om de a-și asuma și de a-și exprima în public, ca și în privat, propria credință sau convingere religioasă sau non-religioasă este astăzi considerat o condiție sine qua non a democrației. Respectarea libertății religioase este totodată principiul fundamental al edificării relațiilor dintre stat și cultele religioase, în România, ca și în întreaga Europă.

Într-o societate cum este cea de astăzi însă, în care libertatea religioasă se confruntă cu noi provocări venind din direcția fundamentalismelor religioase și terorismului, dar și a renașterii xenofobiei și intoleranței, este indispensabil ca atât statele, cât și cultele religioase din Europa să reafirme centralitatea valorii libertății religioase ca expresie fundamentală a libertății și demnității omului în cadrul societății.

De aceea, închei felicitând organizatorii simpozionului şi spunând că ţara noastră şi mai ales tânară generaţie are nevoie de cunoaşterea şi aprofundarea vieţii şi activităţii celor care, în vremuri mult diferite faţă de astăzi şi deloc prietenoase cu drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, şi-au asumat slujirea aproapelui, aşa cum a fost pastorul Pavel Bochian.