După nouă ani de eforturi susţinute de reabilitare, una dintre clădirile – reper ale oraşului Oradea – Sinagoga Ortodoxă – este redată comunităţii evreieşti.

Aş dori să exprim admiraţia şi respectul meu faţă de Comunitatea Evreiască din Oradea, de domnul preşedinte Felix Koppelmann care au reuşit să ducă la bun sfârşit acest important proiect. Rezultatul muncii echipei domnului arhitect Cristian Puşcaş, care a ştiut să readucă clădirea Sinagogii la frumuseţea şi demnitatea care i se cuvin, este cu adevărat impresionant.

Totodată, aş dori să aduc omagiul meu domnului Preşedinte Aurel Vainer a cărui energie şi perseverenţă au făcut posibilă renovarea multor clădiri de mare valoare arhitecturală care fac parte din Patrimoniul Comunităţilor Evreieşti din întreaga ţară.

Doresc să subliniez şi cu acest prilej că dl. preşedinte Aurel Vainer şi-a făcut un program din restaurarea şi promovarea patrimoniului arhitectural, cultural şi uman, trecut şi prezent, al Comunităţii Evreieşti din ţara noastră. Domnia Sa a acordat şi acordă o atenţie deosebită restaurării sinagogilor din ţara noastră, multe dintre ele monumente istorice. Din cele 86 de sinagogi care au supravieţuit până astăzi, funcţionează 43 din care 35 au statutul de monumente istorice – care sunt însemne de necontestat ale prezenţei şi ale contribuţiei multiseculare a evreilor la cultura română).

Pentru orice cetățean dar mai ales pentru un reprezentant al unei comunităţi marcate de memoria de neşters a suferinţei, dar şi de optimismul inepuizabil al speranţei, păstrarea şi actualizarea memoriei trecutului reprezintă o datorie sacră.

Domnul Preşedinte Aurel Vainer şi-a asumat, şi-a îndeplinit şi îşi îndeplineşte cu prisosinţă această datorie a memoriei în toate dimensiunile ei.

Domnia Sa a ştiut şi ştie să cultive în societatea românească memoria Holocaustului pentru ca această tragedie a istoriei să nu fie uitată.

Domnul Aurel Vainer a avut şi are o contribuţie remarcabilă la asumarea responsabilităţilor ţării noastre prin organizarea şi participarea la numeroase evenimente: întâlniri, comemorări, evocări ale experienţelor cumplite ale evreilor din perioada interbelică şi a celui de-al doilea Război Mondial, prin edificarea de monumente – „locuri ale memoriei” – şi prin promovarea a numeroase proiecte educaţionale menite să înscrie în conştiinţa fiecăruia dintre noi această datorie a neuitării, a amintirii.

Acordând sprijin acestor proiecte, Guvernul României, Secretariatul de Stat pentru Culte, nu şi-au făcut decât datoria. Sprijinind Comunitatea Evreiască în acest efort de recuperare a istoriei şi memoriei sale, Guvernul României recunoaşte, pe de o parte, contribuţia evreilor la edificarea României moderne, a identităţii şi culturii române; pe de altă parte, ilustrează încrederea în utilitatea prezenţei şi implicării comunităţii evreieşti în societatea românească de astăzi, certitudinea că această comunitate are în continuare un rol important de jucat, alături de celelalte comunităţi, de celelalte culte, în edificarea binelui comun al societăţii româneşti.

Ca Secretar de Stat pentru Culte sunt foarte onorat să particip la dezvoltarea şi consolidarea acestui adevărat parteneriat între Guvernul României şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti, pentru punerea în valoare a patrimoniului evreiesc.

În ultimii ani am avut onoarea să particip alături de domnul Preşedinte Aurel Vainer la reinaugurarea navei amiral a Cultului Mozaic – Templul Coral, din Bucureşti, dar şi a multor altor sinagogi din Iaşi, Tulcea, Câmpina, Dorohoi – sper cât mai curând şi de la Deva, Timişoara, Focșani. Am convingerea că fiecare locaş de cult renovat, redat cultului, reprezintă un omagiu faţă de generaţiile trecute dar şi o speranţă pentru viitor, un semn de încredere în vitalitatea comunităţii locale.

Sinagoga Ortodoxă din Oradea reprezintă un firesc simbol al prezenţei de durată a comunităţii evreieşti – parte importantă a bogatei tradiţii a pluralismului etnic şi religios atât de caracteristic acestui oraş multicultural.

Prezenţa la acest eveniment a reprezentanţilor autorităţilor publice şi a diferitelor comunităţi religioase din Oradea ilustrează în mod excepţional faptul că orașul dumneavoastră este o emblemă a acestei fertilităţii întâlnirilor interculturale, dând naştere unor tradiţii şi unui patrimoniu excepţional de bogat, divers şi valoros.

Distinsă Adunare,

Cu puţine zile în urmă, o grea încercare s-a abătut asupra Oradiei. Una din cele mai frumoase clădiri ale oraşului, şi ea o clădire – simbol – Palatul Episcopal Greco-Catolic, a căzut pradă flăcărilor. În pofida imensei tristeţi care ne-a cuprins pe toţi, am asistat şi asistăm în continuare la momente de impresionantă solidaritate interconfesională şi trag nădejde că din această solidaritate ecumenică şi pe cât se va putea şi cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, al Guvernului României, uriaşele pagube provocate de incendiu să poată fi, măcar în parte, diminuate.

În anul Centenarului Marii Uniri, este foarte important să acordăm atenţia care se cuvine patrimoniului naţional, din care o parte foarte importantă o constituie patrimoniul cultelor religioase şi care simbolizează contribuţia acestora la edificarea conştiinţei naţionale, a trecutului şi a prezentului nostru comun. Aşa cum cei care au făcut România Mare erau români, evrei, membri ai altor comunităţi etnice şi religioase, tot astfel astăzi, România Europeană este rodul eforturilor tuturor cetăţenilor ei, dincolo de graniţele etnice şi confesionale.

Participarea în număr atât de mare a membrilor comunităţii evreilor,ca reprezentanţilor autorităţilor publice, a liderilor comunităţilor religioase care fac şi astăzi bogăţia orașului Oradea, este un motiv de bucurie, este un semnal că acest mesaj al importanţei perpetuării unei culturi a întâlnirii, a solidarităţii, este pe deplin înţeles şi asumat.

Dacă România este astăzi recunoscută ca un adevărat model de pace confesională, de cooperare interreligioasă şi de bune relaţii între Stat şi Culte, acest lucru se datorează în foarte mare măsură tocmai disponibilităţii extraordinare a liderilor comunităţilor religioase pentru dialog şi pentru participarea împreună la edificarea binelui comun.

Încă o dată felicitări tuturor celor implicaţi în ducerea la bun sfârşit a proiectului de reabilitare a Sinagogii Ortodoxe.

Victor Opaschi

Secretar de Stat pentru Culte