Sunt onorat să particip la manifestările organizate la Muzeul Național de Istorie, care aduc înaintea publicului românesc rolul şi locul templelor și sinagogilor din România. Salut în mod special gândul organizării  acestei expoziții  în anul Centenar, în cea mai prestigioasă instituție muzeală dedicată păstrării memoriei istorice a României.

Acest eveniment este rodul inițiativei și eforturilor comune ale domnului Aurel Vainer, președintele FCER-CM și ale domnului director al Muzeul Național de Istorie a României, Ernest Oberländer, gazda acestui eveniment, care și-au asumat, la intrarea în Anul Centenar, un act important de actualizare a memoriei și de promovare a contribuției aduse de comunitatea evreiască la cultura română.

Domnul Aurel Vainer, care de curând a devenit cetățean de onoare al municipiului București a lucrat și lucrează în permanență pentru punerea în valoare a patrimoniului evreiesc din România: atât pentru restaurarea sau renovarea unor importante lăcașuri de cult, dintre care nu amintesc aici decât restaurarea templului Coral, cât și pentru valorizarea, în spațiul românesc,  a vieții, memoriei și istoriei comunității evreiești ca parte integrantă a memoriei și istoriei comunității românești, inclusiv prin promovarea memoriei marilor personalități ale culturii române care au provenit din rândurile comunității evreiești.

Ca secretar de stat pentru Culte, sunt foarte bucuros că Guvernul României, prin instituția pe care o conduc, a putut sprijini aceste programe de restaurare și consolidare a patrimoniului naţional.

Dacă expoziția similară care a avut loc în luna decembrie la Palatul Patriarhiei a fost un gest de firească ospitalitate interculturală, indicator simbolic al nivelului dialogului iudeo-creștin din țara noastră, reflectând totodată buna colaborare dintre Patriarhia Română și Federația Comunităților Evreiești prin punerea în valoare a îndelungatei conviețuire a celor două comunități pe teritoriul românesc, cred că, evenimentul de astăzi trebuie înțeles în cheie istorică. Acesta reprezintă o formă de punere în valoare a contribuției comunității evreiești la edificarea statului român modern, a limbii și culturii noastre naționale, a unui patrimoniu spiritual și cultural care este cu atât mai bogat cu cât este rezultatul unei societăți marcate de pluralismul etnic și religios. Și cred că este foarte important că Muzeul Național de Istorie al României a ales să pună în valoare acest lucru într-un moment cu o mare încărcătură simbolică, la Centenarul  Marii Uniri.

Aș vrea să salut în mod special data aleasă pentru a inaugura această expoziție: în această seară comunitatea evreiască celebrează Purimul, sărbătoarea care comemorează salvarea evreilor în fața a ceea ce a reprezentat poate prima tentativă de holocaust din istorie prin înțelepciunea și grația Esterei și a unchiului ei Mardoheu. Este o sărbătoare a bucuriei, a comunității, dar este și o sărbătoare a integrării populației evreiești în țara gazdă, în imperiului persan, o recunoaștere a prezenței acestei comunități și a valorii participării acesteia la această societate.

Lecția acestei sărbători este una importantă pentru noi toți: dincolo de semnificația ei aparte pentru comunitatea evreiască, aceasta amintește omului modern beneficiile deschiderii către Celălalt și valoarea pluralismului etnic, religios și cultural în edificarea binelui comun.

Mai ales în acest an, este, cred, deosebit de importantă aducerea în atenția publicului românesc a importantei contribuții a tuturor comunităților etnice și religioase din România la edificarea identității noastre comune, ca țară și totodată ca parte a Europei unite.

Actualizarea și celebrarea memoriei, pentru a readuce la lumină valorile, idealurile, speranțele care ne unesc reprezintă o datorie pentru fiecare popor, pentru fiecare comunitate, pentru fiecare persoană care înțelege să construiască, pentru sine și pentru generațiile viitoare, o societate puternică, responsabilă și solidară. România de ieri și de astăzi le-a aparținut și le aparține tuturor cetățenilor săi, cu pluralitatea lor de afilieri etnice, confesionale și indiferent de mediul social din care provine, și de aceea și această responsabilitate a memoriei le aparține tuturor.

Este deci un moment potrivit să ne amintim că, înaintea celui de-al doilea Război Mondial, în România trăiau peste 800.000 de evrei; în anumite zone din țară – în Moldova sau Bucovina – ei reprezentau o treime din populația locală.   În țară existau peste 1400 de sinagogi. Or, expoziția de față își asumă și rolul de păstrător al memoriei  patrimoniului evreiesc din România. Din nefericire, mare parte a acestui patrimoniu s-a pierdut, fie ca efect al războiului, fie ca urmare a  planurilor de sistematizare implementate de regimul comunist.

Astăzi însă, fiecare dintre cele 86 de sinagogi care au supraviețuit până astăzi, dintre care 43 funcționează în continuare, iar 35 au statutul de monumente istorice sunt tot atâtea însemne de necontestat ale prezenței vii și ale contribuției multiseculare a evreilor la cultura română.

Atunci când dorim să actualizăm și să celebrăm memoria și istoria noastră ca societate, este esențial să înțelegem și să recunoaștem contribuția tuturor celor implicați în construcția acestora. Spațiul românesc a fost și rămâne un spațiu al întâlnirii între culturi, etnii, comunități religioase diferite. Diferențele etnice și religioase nu sunt în primul rând bariere care ne despart: ele sunt, dimpotrivă, o șansă, un ferment cultural cu un potențial foarte mare, un semn de vitalitate culturală și spirituală. Comunitățile etnice, comunitățile religioase și-au adus fiecare propria contribuție culturală, spirituală, politică și socială, au propus modele de viață comună, de conviețuire.

Punerea în valoare a patrimoniului cultural și spiritual al comunităților religioase reprezintă totodată și un gest direct, eficient de promovare a alfabetizării religioase. Iată de ce consider că este necesar să recunoaștem rolul important al comunităților religioase în dezvoltarea coeziunii sociale, atât în plan local și regional cât și la nivel internațional, prin dezvoltarea dialogului interconfesional, interreligios și intercultural. Construirea de identități puternice, combinată cu dialogul, cu educația deschisă spre diversitatea religioasă și culturală sunt absolut necesare pentru a depăși tentațiile izolaționismului, exclusivismului și a extremismului. Comunitățile religioase pot și trebuie să fie parte a acestui proces de dialog, de educație și de construcție identitară bazată pe cunoaștere, pe respectul reciproc și deschiderea față de Celălalt. Am convingerea că Muzeul Național de Istorie poate și trebuie să fie parte a acestui proces de educație comunitară și nu pot decât să salut inițiativa domnului director Ernest Oberländer și a domnului Aurel Vainer, președintele FCER, de a oferi publicului românesc acest important prilej de a reflecta la istoria, memoria și valorile care ne leagă pe toți, în acest an al Centenarului.

Profit de ocazie pentru a mulțumi organizatorilor pentru faptul că ne oferă posibilitatea de a reflecta cu toții asupra memoriei noastre comune, a patrimoniului nostru comun. În final aș dori să urez tuturor celor care celebrează  Purimul să petreacă această sărbătoare în pace și bucurie. Purim Sameah!